Cu ocazia Zilei Forțelor Terestre, Președintele României Klaus Iohannis a transmis un mesaj important. Armata Română va intra într-un proces accelerat de modernizare a înzestrării.
Klaus Iohannis a transmis un mesaj important, pe 25 aprilie 2022, cu prilejul Zilei Forțelor Terestre. În această zi se sărbătorește și Sfântul Gheorghe. Potrivit informațiilor, Armata Română va intra într-un proces accelerat de modernizare a înzestrării, pentru ca misiunile complexe să poată fi îndeplinite cu succes.
”În aceste condiții, Forțelor Terestre le revine un rol important în creșterea capacității operaționale a armatei noastre, fiind necesar un efort constant și susținut pentru instruirea intensivă și eficientă a unităților militare în condiții complexe, inclusiv în mediu aliat. Totodată, se va intra într-un proces accelerat de modernizare a înzestrării, astfel încât să poată fi îndeplinite cu succes misiuni dintre cele mai complexe. Sărbătorim astăzi Ziua Forţelor Terestre, una dintre cele mai importante categorii de forțe ale Armatei României, care desfășoară misiuni complexe, cu un rol esențial în asigurarea apărării și securității țării noastre (…) Ne aflăm într-un context de securitate complicat, rezultat al agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei și se impun, așadar, măsuri speciale suplimentare, cu caracter strict defensiv”, a transmis Președintele României, arată digi24.ro.
Citește și KLAUS IOHANNIS A PROMULGAT LEGEA! ESTE TOTAL INTERZIS ÎN ROMÂNIA
Klaus Iohannis a amintit și faptul că la summitul NATO, care a avut loc în data de 24 martie, s-a luat o decizie privind constituirea unui grup de luptă în țara noastră: ”Dragi militari, prin profesionalismul, disciplina, hotărârea şi spiritul de sacrificiu pe care le dovediți zi de zi demonstrați că sunteți pregătiți în orice moment să vă apărați patria și valorile pe care le împărtășim cu aliații și partenerii noștri din Uniunea Europeană și NATO. Fie că vă antrenați în poligoanele de instrucție din țară sau că acționați în misiuni internaționale, în diversele teatre de operații, creșteți în fiecare zi prestigiul României şi al armatei noastre”.
Sursă foto: Captură video Youtube